Bun venit in Comuna Cârţa, judetul Sibiu!

Protectia datelor

  Regulament 679 din 2016 (289,3 KiB, 214 hits)

PROTECȚIA DATELOR (G.D.P.R.)

Notificare privind prelucrarea datelor cu caracter personal

Primăria Comunei Cârța, cu sediul în Comuna Cârța, Str. Principală, Nr. 23, Jud. Sibiu, colectează şi procesează datele personale, în conformitate cu prevederile Regulamentului nr. 679 din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor).

Rolul prezentei notificări este de a explica modul în care datele dumneavoastră personale sunt utilizate şi scopul în care acestea sunt folosite. Siguranţa datelor dumneavoastră este importantă pentru noi.

            Vă rugăm să citiţi această notificare cu atenţie.

Conform prevederilor OUG nr. 57 din 03 iulie 2019, privind, administraţia publică în unitatea administrativ teritorială se organizează şi funcţionează în temeiul principiului autonomiei locale.

Prin autonomie locală se înţelege dreptul şi capacitatea efectivă a autorităţilor administraţiei publice locale de a soluţiona şi de a gestiona, în numele şi în interesul colectivităţilor locale pe care le reprezintă, treburile publice, în condiţiile legii.

Autonomia locală se exercită de autoritățile administrației publice locale de la nivelul comunelor, orașelor, municipiilor și județelor.

Utilizarea datelor personale în scopul prestării serviciilor publice de interes local privesc:

  1. educaţia;
  2. serviciile sociale pentru protecţia copilului, a persoanelor cu handicap, a persoanelor vârstnice, a familiei şi a altor persoane sau grupuri aflate în nevoie socială;
  3. sănătatea;
  4. cultura;
  5. tineretul;
  6. sportul;
  7. ordinea publică;
  8. situaţiile de urgenţă;
  9. protecţia şi refacerea mediului;
  10. conservarea, restaurarea şi punerea în valoare a monumentelor istorice şi de  arhitectură, a parcurilor, grădinilor publice şi rezervaţiilor naturale;
  11. dezvoltarea urbană;
  12. evidenţa persoanelor;
  13. podurile şi drumurile publice;
  14. serviciile comunitare de utilitate publică: alimentare cu apă, gaz natural, canalizare, salubrizare, energie termică, iluminat public şi transport public local, după caz;
  15. activităţile de administraţie social-comunitară;
  16. locuinţele sociale şi celelalte unităţi locative aflate în proprietatea unităţii administrativ-teritoriale sau în administrarea sa;
  17. punerea în valoare, în interesul comunităţii locale, a resurselor naturale de pe raza unităţii administrativ-teritoriale;
  18. alte servicii publice stabilite prin lege;

Scopurile prelucrării, pe activităţi:

  • Impozitele şi taxele locale, amenzi contravenţionale, muncă în folosul comunităţii,
  • Colectare debite/ recuperare creanţe;
  • Emitere autorizaţii/ licenţe;
  • Resurse umane;
  • Fond funciar;
  • Gestiunea economico-financiară şi administrativă;
  • Darea în administrare, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate publică a Comunei Cârța;
  • Vânzarea, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate publică/privată a Comunei Cârța;
  • Evidenţa populaţiei şi Stare civilă;
  • Protecţia şi asistenţa socială;
  • Urbanism şi amenajarea teritoriului;
  • Registrul electoral – evidenţă electorală ;
  • Arhivă
  • Statistică
  • Registratura, Relaţii publice, Secretariat.
  • Soluţionare petiţii/sesizări;
  • Gestionarea declaraţiilor de avere şi de interese;

Legalitatea prelucrării (conform prevederilor art.6 din Regulamentul nr. 679/2016).

Prelucrarea este legală numai dacă şi în măsura în care se aplică cel puţin una dintre următoarele condiţii:

  • persoana vizată şi-a dat consimţământul pentru prelucrarea datelor sale cu caracter personal pentru unul sau mai multe scopuri specifice;
  • prelucrarea este necesară pentru executarea unui contract la care persoana vizată este parte sau pentru a face demersuri la cererea persoanei vizate înainte de încheierea unui contract;
  • prelucrarea este necesară în vederea îndeplinirii unei obligaţii legale care îi revine operatorului;
  • prelucrarea este necesară pentru a proteja interesele vitale ale persoanei vizate sau ale altei persoane fizice;
  • prelucrarea este necesară pentru îndeplinirea unei sarcini care serveşte unui interes public sau care rezultă din exercitarea autorităţii publice cu care este învestit operatorul.

Categoriile de destinatari către care se pot divulga datele cu caracter personal :

Autorităţile statului, inclusiv autorităţi fiscale.

Păstrarea datelor cu caracter personal :

Datele cu caracter personal vor fi păstrate atâta timp cât este necesar pentru scopurile menţionate mai sus.

Drepturile pe care le aveţi în ceea ce priveşte datele dumneavoastră personale:

În legătură cu prelucrarea datelor cu caracter personal şi în baza prevederilor Regulamentului nr. 679 din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor) , vă puteţi exercita oricare dintre următoarele drepturi:

  • Dreptul de acces al persoanei vizate (art.15);
  • Dreptul de a solicita rectificarea atunci când datele sunt inexacte (art.16)
  • Dreptul la ştergerea datelor („dreptul de a fi uitat”) (art.17)
  • Dreptul la restricţionarea prelucrării (art.18)
  • Dreptul la portabilitatea datelor (art.20)
  • Dreptul la opoziţie (art.21)

Pentru exercitarea acestor drepturi, vă puteţi adresa cu o cerere scrisă, datată şi semnată responsabilului cu protecţia datelor cu caracter personal.

De asemenea, vă este recunoscut dreptul de a depune plângere la Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (A.N.S.P.D.C.P.) precum şi dreptul la o cale de atac eficientă.
Adresa de contact A.N.S.P.D.C.P. – B-dul G-ral. Gheorghe Magheru 28-30, Sector 1, cod poştal 010336, Bucureşti, România, fax: +40.318.059.602, e-mail: anspdcp@dataprotection.ro

Primăria Comunei Cârța vă informează că are implementate măsuri de securitate în vederea asigurării unei prelucrări a datelor cu caracter personal în condiţii de siguranţă şi securitate pe care le evaluează şi le îmbunătăţeşte în mod constant.

Datele de contact ale persoanei responsabile cu protecţia datelor (DPO) :

Numele şi prenume : SĂDEANU Ioan Ciprian, responsabil cu protecţia datelor cu caracter personal.

Telefon: 0269/521 101

Comments are closed.

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support

Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close