Obiceiuri

Ceata de feciori

Se formează în fiecare an cu 3 săptămâni înainte de Crăciun şi este alcătuită din feciorii satului. Aceasta işi desfăşoară activitatea pe toată perioada sărbătorilor de iarnă, şi se continua si pe parcursul anului cand are loc o sarbatoare mai mare. În fiecare an ceata are un conducător „primar” care este ales la inceput de către toţi membrii cetei. De Sfântul Nicolae, de Crăciun, de Sfantul Vasile şi de Sfântul Ioan se merge la colindat . În noaptea de Crăciun se adună toţi feciorii insotiti de veteranii cetei , în turnul bisericii din comună unde se canta o colindă numită „Colinda mare” .
Dupa ce termina de cantat in turnul bisericii , pornesc spre casa parohiala iar apoi in toata comuna pentru a vesti nasterea Domnului prin cateva colinde foarte frumoase.

Burduhoşii

Sărbătorile de iarnă se incheie cu un obicei denumit „burduhoşii”, când tineri din ceata de feciori din comuna Cârţa se costumează şi merg prin gospodăriile localnicilor şi pe stradă pentru a-i murdari cu crema neagra, simbolizând astfel indepartarea raului. În fiecare an, în 8 ianuarie, baietii din ceata se costumează în Urşi şi Burduhosi şi pornesc din casă în casă pentru a-i murdări pe localnici cu o cremă neagră, făcută din funingine şi untură, ulei ars, sau cremă de papuci.

Conform obiceiului , cei care vor fi murdăriţi vor avea un an mai bun. Costumul de urs este făcut integral din funii de paie răsucite, prinse pe cel care urmează a fi mascat, lant şi clopot. Costumul burduhoşilor este format din foarte multe zdrente cusute pe haine, si bici. Conducatorul cetei, „Primarul” si Primarita, cea care ii este alaturi si il insoteste pri toata comuna au hainele frumos impodobite de catre fetele cetei. Burduhosii trbuie sa-i urmeze intocmai pe unde acestia ii conduc. „Doi baieti reprezentanti ai cetei care se mascheaza in „Domnisoara si Domnisor si merg din casa in casa pentru a distra lumea si de a strange cele necesare mesei de la sfarsitul manifestatiei. Seara tarziu, dupa ce termina de colindat toata comuna, tinerii dau foc costumelor de urs pentru a arde toate pacatele. In acest fel, toti localnicii intra in noul an purificati si mai buni.

Boboteaza

Pe 6 ianuarie, ceata de feciori şi fete a comunei merg la biserică îmbrăcaţi în port popular pentru a lua parte la slujba de sfinţire a apei. La Bobotează se sfinţesc toate apele, iar preotul se duce la o apă unde va arunca crucea. Mai multi bărbaţi se aruncă în apă ca sa o aducă inapoi, iar cel care va scoate crucea din apă va avea noroc tot anul. Dupa aceasta feciorii joacă dansuri tradiţionale specifice zonei, în locul unde a fost sfinţită apa, apoi în faţa bisericii. Apoi se merge acasă la fiecare fată nemăritată care face parte din ceată, cu tot alaiul, la aceasta urmând de asemenea o jiană, o haţegană şi o învârtită. Drept mulţumire părinţii acesteia îi invită în casă şi le dăruieşte o felie de cozonac şi un pahar cu vin fiert pentru a înfrunta frigul năpraznic. Seara se iese la căminul cultural din comună, unde se adună toată lumea pentru a-i vedea jucând.

Buzduganul

Buzduganul reprezintă sfârşitul unui ciclu. Acest obicei se desfăşoară la sfârşitul secerişului când tinerii ce au lucrat la câmp organizează o petrecere care să marcheze terminarea muncii la câmp. Buzduganul este alcătuit din elemente specifice localităţii, rischitor, 3 rânduri de beţe şi spice de grâu, şi este confecţionat de către un localnic. La sărbătoare participă atât fete cât şi băieţi, aceştia fiind grupaţi câte 12. Cele 12 fete reprezintă anul calendaristic iar buchetul alcătuit din 4 spice de grâu reprezintă anotimpurile anului.

Armindenii

De Rusalii este obiceiul ca tinerii din sat să planteze la poarta fetelor armindeni (mesteacăni), iar acestea îi servesc cu cozonaci, gogoşi şi băuturi. Li se plătesc şi bani pentru mesteacăni, bani cu care se organizează balul de Rusalii.

Sfânta Paraschiva – Hramul Bisericii din comuna Cârţa

Sfânta Parascheva este cea mai populară dintre toţi sfinţii ale căror moaşte se află pe teritoriul României. Sute de biserici de parohie din România sunt închinate ei pentru a le ocroti, iar în nordul Greciei, în Bulgaria şi Serbia credincioşii ortodocşi o cinstesc de asemenea cu multă evlavie.Cu prilejul acestei zile, în data de 14 octombrie, la Cârţa se săvârşesc slujbele de hram, credincioşii purtând, ca într-o zi de mare praznic, portul popular.Apoi se lasă cu muzică şi mâncare tradiţională la căminul cultural.
La saşi se remarcă două însemnate sărbători: Sfântul Ioan din data de 24 iunie, când tinerii făceau o cunună cu care mergeau prin sat cu muzică, strigături şi urând tuturor numai bine. Se aruncă în stânga şi în dreapta cu bomboane. În parcul din faţa bisericii, unde era înălţat un catarg (stâlp) de cca. 10m înălţime, tinerii îşi încercau norocul urcând pe el până în vârf pentru a lua coroniţa, care apoi cel ce o lua o înmâna iubitei lui. Întâlnirea saşilor se serbează fără întrerupere din 1990, în fiecare an, la început de august când mulţi vin acasă din Germania, în acest sezon de concedii şi vacanţe.
PORTUL POPULAR

Costumul femeiesc

Capul este acoperit cu o velitură albă, confecţionată din material fin, ce se purta după vârstă şi diferite ocazii. Ea s-a transformat ulterior în păstura neagră cu flori roşii şi ciucuri. Astăzi ea s-a înlocuit cu aşa zisa năframă.

Ia – este cu poale, mânecă şi guler, ce îmbracă partea superioară a corpului. Pe mâneci se înşiră aşa zisele „ciocănele”, apoi „puii” cu negru, roşu şi albastru peste umăr. Pe încreţitura mânecii se face o broderie simplă numită „luncet”.

Peste ie se îmbracă „chieptarul” înfundat cu flori roşii, purtat mai ales în zilele de sărbătoare. Azi se poartă mai mult laibăre şi bluze, mai ales în zilele de lucru. Mijlocul femeii e încins cu un brâu lat de 10 -15 cm albastru sau roşu. Urmează poalele, care sunt foarte simple, confecţionate din pânză albă fără ornamentaţii. Peste poale se poartă un şorţ negru, cu ciucuri şi dantele pe margini de culoare neagră, la spate purtându-se o cătrinţă de culoare neagră.

„Buboul” este o îmbrăcăminte ce se poartă pe deasupra în caz de frig sau ploaie, confecţionat din lână groasă (pănură). Această îmbrăcăminte a fost înlocuită cu timpul cu un „recăl” de stofă groasă de culoare închisă. Se mai purta pe timpuri aşa zisa glugă „avrigenească” de culoare albă. În picioare se purtau opinci sau călţuni de piele şi papuci cu tureac. Toate acestea au fost înlocuite astăzi cu pantofi, ghete sau cizmuliţe.

Femeile mai tinere purtau aşa zisele „cioci”, nişte ciorapi de lână cu vărgi orizontale roşii, negre sau albe. Se mai poartă jacheta albă cu blană la poale.

Costumul barbatesc

Pe cap se poartă pălării negre mici din fetru, cu barşon şi borangic iarna sau pe timpuri răcoroase se poartă căciula de miel neagră pe care erau prinse pe timpuri pene de păun sau de cocoş.

Pe corp se poartă o cămaşă albă cu mânecă şi clini, largă, cu ornamente în jurul gâtului şi la mâneci. Peste ea poartă chieptar înfundat cu figuri geometrice din piele albă de miel cu ornament de flori roşii. Iarna, atât femeile cât şi bărbaţii, mai poartă cojoace. Peste cămaşă se poartă chimirul cu buzunăraşe şi ornament. Cioarecii sunt confecţionaţi din pănură albă, iar cei de vară din pânză de bumbac albă. Pe corp se poartă izmene, strânse pe picior.

Hainele de iarnă (recăle) sau timp răcoros se aseamănă cu cele ale femeilor, dintr-o singură culoare, neagră. Cele purtate de flăcăi sunt cu guler de miel şi ceva mai scurte. Înainte, în picioare se purtau opinci; azi ele au fost înlocuite cu bocanci, pantofi şi cizme. În zilele noastre, portul popular ţărănesc e tot mai rar purtat, el fiind înlocuit cu aşa zisul „costum domnesc”, rămânând a fi purtat doar în zile de duminică, de sărbători religioase, la biserică sau cu diferite ocazii (serbări, concursuri, etc.). Între costumaţia de sărbătoare şi cea de lucru există diferenţe de materiale şi ornamente.

Portul săsesc

Portul popular săsesc e cunoscut din secolul al XV-lea, când se purta un costum tradiţional, constituit din haine şi podoabe străvechi pe care saşii puneau o atenţie deosebită. În prima jumătate a sec. al XVI-lea, datorită unor influenţe ungureşti cât şi otomane, putem întâlni trei feluri de costumaţie: cea a funcţionarilor înalţi, a celor de la oraşe şi costumul ţărănesc de la sate.

Capul era împodobit la femei cu un voal alb netransparent, cu panglici atârnate pe spate. Cămaşa era confecţionată din in, iar rochia cu bretele, spintecată pe piept. Ca podoabe mai de preţ amintim paftaua (Heftel), prinsă de gâtul fetei cu un lănţişor aurit, în picioare se purtau cizme sau pantofi cu cărâmburi. Dar să vedem care a fost costumaţia de mai târziu până în zilele noastre.

Femeile purtau pe cap căiţă albă sau o pălărie de paie cu borduri late. Cele tinere purtau o basma albă, iar cele mai în etate una roşie bordo. Pe gât purtau o fundă neagră, iar pe corp o cămaşă simplă, încreţit ă la gât cu mâneci largi şi lungi, strânse în partea de jos. Peste ea se purta un pieptar din postav sau catifea dintr-o singură culoare sau mai multe. Înainte se purta şorţul albastru sau negru, apoi rechelul care ajungea până în talie. În picioare se purtau ghete sau pantofi. Pe timp de sărbătoare capul era împodobit cu o mare bogăţie de podoabe, un cilindru înalt de catifea neagră sau barten, iar pe spate panglici multicolore.

Se poartă vara mantaua cea creaţă (Krause Mantel ober Umhängmantel), o manta fără mâneci, lucrată din postav de culoare neagră sau cojocul pelerină, iarna.

Laibărul sau pieptarul erau confecţionate din mătase neagră. Fusta e confecţionată din material de culoare închisă. Talia era încinsă cu o curea metalică aurită, cu pietre preţioase.

În picioare se poartă ghete negre.

Portul bărbătesc

Cămăşile confecţionate din bumbac, cu iniţialele numelui, sau data confecţionării, la gât purtând o cravată frumos brodată. Pantalonii sunt confecţionaţi din postav de lână albă, strânşi pe picior. Peste cămaşă se purta o vestă de postav negru închisă la gât, apoi cojocul de blană de miel cu numele de „Daleman” cu guler şi buzunare.

În locul căciulii, astăzi se mai poartă numai pălăria rotundă, de culoare neagră. Cizmele au rămas încălţămintea preferată.