Din iniţiativa doamnei doctor stomatolog Ramona Berea, Şcoala Gimnazială a încheiat un parteneriat cu domnia sa, pentru implicarea elevilor cu vârsta între 6 – 8 ani, într-un program de control şi prevenţie privind igiena orală. Doamna doctor a realizat un control preliminar pentru a se informa cu privire la problemele pe care le au cu dantura cei mici, aceasta fiind vârsta ideală pentru prevenţie. După analiză, toţi copii vor face o vizită la cabinetul medical, se vor remedia problemele, în paralel se va insista pentru o educaţie adecvată privind igiena dentară. Cadrele didactice vor sprijinii acest demers la orele de educaţie civică, sau la orele de educaţie pentru sănătate, iar părinţii vor fi invitaţi să aducă pe cei mici la cabinet.
Este important ca dantura să fie îngrijită astfel încât să nu existe în adolescenţă probleme majore de sănătate. La fel este important controlul periodic pentru a elimina problemele medicale în stadiul incipient. Pentru doamna doctor este un mod de a se implica activ în viaţa comunităţii din Cîrţa, răspuns şi la aplecarea consiliului local, al domnului primar Cristin Magheru pentru dotarea cabinetului stomatologic. Succes! Oricum toţi probabilii pacienţi sunt invitaţi la un control în zilele de marţi şi vineri, iar, o dată la două săptămâni, joia.
Last modified: 17 ianuarie 2017